Condiții de lux pentru deținuții din închisorile britanice. O investigație jurnalistică pornită de cotidianul Daily Mirror scoate la lumină fața neștiută a vieții în spatele gratiilor. De multe ori compătimiți, pușcăriașii au parte de condiții la care în libertate nici măcar nu visau, scriu ziariștii.
Și, mai mult de atât, ajung să se laude pe rețelele de socializare cu luxul de care se bucură. „Rezidenții” închisorilor pun poze cu televizoare smart, console de jocuri, sisteme audio hi-tech, chiar și mâncăruri alese, gătite „à la carte”. Culmea e că, în penitenciare, telefoanele mobile sunt interzise, dar Xbox-urile, nu!
Din fotografiile descoperite pe Facebook și publicate de Daily Mirror se vede că deținuții au rafturile celulelor burdușite de dulciuri, produse de igienă, chiar și reviste pentru adulți.
Spre deosebire de perioada când era liber, un condamnat la 10 ani de închisoare se bucură acum în camera sa de televizor, consolă Playstation și, atunci când are chef, un sistem audio hi-tech, comandat online și livrat direct la închisoare!
Legea le permite pușcăriașilor să primească bani de la rude și prieteni, dar angajații penitenciarelor se declară de-a dreptul șocați de mica avere pe care unii dintre deținuți au strâns-o în spatele gratiilor.
Conform legislației în vigoare, dacă este un exemplu de conduită, un deținut își poate câștiga dreptul de a comanda orice produs online dorește de pe o listă de 1.000 de articole, listă aprobată de autorități.
„Mulți deținuți au provizii în celule, dar asta depinde de natura deținutului și de regimul în care își execută pedeapsa. Prizonierii dau la schimb aproape orice lucru pe care pun mâna, iar viața lor devine mult prea confortabilă. Unii dintre ei se uită la televior sau se joacă pe consolă toată ziua. Unii dintre ei au acces la bani și ajutor din exterior, în timp ce alții nu au și asta creează conflicte”, a declarat un ofițer pentru publicația citată.
Totuși, șefii închisorilor dau asigurări că le permit „oaspeților” lor să își facă cumpărături numai dacă achizițiile sunt de „bun simț”.